Cursuri “Părinte-Copil” – Pentru că relația voastră este pe primul loc.

Trrr! Hai la școală! :)
12 septembrie 2017
Scurte și folositoare! 15 expresii în limba germană care îți vor dezvolta vocabularul
21 septembrie 2017
Afisare toate

Cursuri “Părinte-Copil” – Pentru că relația voastră este pe primul loc.

Din ce în ce mai mulți copii suferă din cauza lipsei de timp petrecut în compania părinților. Timpul este limitat, iar activitățile celor două părți, de cele mai multe ori, nu corespund.  Ce ai spune dacă timpul pe care îl aloci copilului tău să fie unul benefic pentru amândoi?

Noi, Frau Angi- Germană pentru toți, am implementat un proiect „Cursuri parinte- copil” care se bazează pe interacțiunea dintre tine și copilul tău. Îi arătăm că învățarea este pentru orice vârstă, îi demonstrăm că putem învața din plăcere și îl susținem, împreună, în drumul său spre cunoaștere.

Orele sunt exact pe placul copiilor. Cum altfel decât distractive? Cântăm, dansăm, desenăm, ne jucăm și învățam fără efort.

Zilele trecute am susținut primul curs „Parinte- Copil”. Adina și Iulia, mămica și fetița ei,  sunt cele care au început, cu mare drag, primul curs spre cunoașterea limbii germane, dar și spre cunoașterea reciprocă. Sunteți curioși cum au ieșit după prima oră? O să o las pe Frau Angi să vă povestească:

„Cu mare drag am început la Frau Angi-Germană pentru toți proiectul ,,Curs PĂRINTE-COPIL”. Tare bine ne-am simțit!!! Au invătat cântând, dansând, scriind și pronunțând enigmaticile cuvinte cu un chef indrăznet de studiu, atât mama, cât și fetița! Timpul petrecut impreună le-a apropiat mai mult și am simțit că au plecat mai unite și mai fericite decât au venit! Abia asteptăm următoarele ședințe!! Vă mulțumesc din suflet pentru momentele speciale!! “Frau Angi.

   21763966_1104401246329341_1465847076_n

După primul contact cu limba germană, fetița, intrebată de mamă dacă vrea să participe și la școala la opționalul acestei limbi, a exclamat: “Da…. dar daca doamna de acolo nu e la fel de drăguță ca doamna de aici?”.

După primul curs de limba germana, mamica Adina, ne spunea: “Mulțumim si noi mult! Și pentru poze și pentru răbdare! Abia așteptăm sâmbăta. Am repetat și ieri. :)”

Vă îndemn să vă îndreptați privirile spre copiii voștri, să le ascultați nevoile, dorințele, visurile, iar timpul pe care îl petreceți cu ei să fie unul benefic. Limba germană este o limbă extrem de căutată. Acum, copilul tău poate crește învățând mult mai ușor, iar tu poți să evoluezi odată cu el.

Va așteptăm cu drag să vă înveselim și să vă fructificăm timpul petrecut împreună!

Vă las câteva poze cu momentele pline de entuziasm și energie pozitivă a celor doua cursante: Tschüss! (Pa!)

21624302_1104401139662685_1595667215_n 21624350_1104401259662673_406418061_n 21641315_1104401149662684_1134763227_n 21690907_1104401226329343_1361542450_n21691123_1104401119662687_136275295_n 21697839_1104401249662674_1724392152_n 21698001_1104401202996012_475778528_n 21763556_1104401212996011_1975037806_n 21763708_1104401089662690_332880553_n 21769585_1104401086329357_916716813_n

Articol de Mădălina Milea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *